marți, 26 iunie 2012

PRIMA SFANTA IMPARTASANIE IN PAROHIA IERNUT

Duminică, 3 iunie 2012, la sărbătoarea Coborârii Sfântului Spirit, o zi cu soare şi cer senin ca sufletul de copil, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de părintele paroh Vasile Iagar, 5 copii din parohia 
“BUNA VESTIRE” Iernut au primit pentru prima data Sfanta Impartasanie.
Este prima lor intalnire  cu Isus Cristos Euharisticul, pe care l-au primit în sufletele lor şi  L-au ca însoţitor pe drumul vieţii.Bucuria celor 5 copii: Iagar Roxana Maria, Tandea Luiza Maria, Dragan Andrada Maria, Macinica Dragos Sorin si Voda Andrei  a fost cu atat mai mare cu cat si părinţii lor au fost prezenti la acest eveniment unic in viata lor.
Primirea Sfintei Impartasanii a fost precedată de un timp de pregătire spirituală şi catehetică, prin cursuri desfăşurate în cadrul parohiei şi al orelor de religie sub îndrumarea părintelui paroh. În cadrul întâlnirilor pregătitoare, copiii au încercat să-L înţeleagă mai bine pe Isus prezent în Sfânta Împărtăşanie.
În predica sa, pr. Vasile Iagar le-a amintit copiilor şi familiilor lor că această sărbătoare este un nou început şi o aprofundare a prieteniei lor cu Isus pe care trebuie să-L primească şi să-L viziteze cât mai des în călătoria lor spirituală către împărăţia Tatălui ceresc.La sfârşitul Liturghiei, părintele a ţinut să-i felicite pe copii, dar şi pe părinţii care le-au îndrumat paşii spre biserică, dăruindule diplome, iconiţe şi cărţi de rugăciune care să le aducă aminte peste ani de acest moment fericit de la Prima Sfântă Împărtăşanie .După Sfânta Liturghie in procesiune copiii impreuna cu toti credinciosii au pornit spre Troita din parcul Mihai Eminescu unde s-a oficiat sfintirea apei si rugaciuni pentru binecuvantarea holdelor.

Pr.Vasile Iagar

Mai multe poze aici:Poze

Niciun comentariu: